În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1) şi (3) şi al
art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 166/2002, cu completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Producătorii agricoli persoane fizice sau juridice, organizaţi în exploataţii agricole în baza prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 166/2002, cu completările ulterioare, care deţin sau administrează sere încălzite şi ciupercării în spaţii climatizate şi care valorifică produsele în conformitate cu standardele de comercializare în vigoare, beneficiază de sprijin direct pe produs, în scopul stimulării producţiei şi a calităţii acesteia.
ART. 2 Sprijinul direct al statului, acordat în anul 2006 producătorilor prevăzuţi la art. 1, este de 10.000 mii lei (RON) şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în cadrul programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare".
ART. 3 (1) Sprijinul direct al statului se acordă pentru produsele recoltate şi livrate din serele încălzite, din ciclul I de producţie, până la data de 30 iunie 2006. (2) Pentru ciupercile cultivate în spaţii climatizate, sprijinul direct se acordă pentru producţia recoltată şi livrată până la data de 31 decembrie 2006.
ART. 4 (1) Cantităţile pentru care se acordă sprijinul financiar şi cuantumul sumelor sprijinului pe unitatea de produs, repartizate pe culturi, în anul 2006, sunt prevăzute în anexa nr. 1. (2) Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin direcţia de specialitate, repartizează pe judeţe cantităţile de producţie marfă pe baza declaraţiilor de înfiinţare a suprafeţelor de legume cultivate în sere încălzite şi ciuperci cultivate în spaţii climatizate, înregistrate la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi care se transmit la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
ART. 5 (1) Beneficiarii sprijinului direct al statului pe produs trebuie să facă dovada că au consumat şi plătit furnizorilor energie termică sau au consumat şi plătit gaz metan, energie electrică ori combustibili de orice tip utilizaţi în centrale proprii pentru producerea energiei termice. (2) Beneficiarii trebuie să prezinte sucursalelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură următoarele documente: