În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 42 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Se înfiinţează Societatea Comercială Filiala de Închidere a Obiectivelor Miniere "Econord" - S.A. Baia Mare, denumită în continuare S.C. "Econord" - S.A., cu sediul în municipiul Baia Mare, Piaţa Revoluţiei nr. 1, aripa B, et. 2, judeţul Maramureş, ca filială a Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" - S.A. Baia Mare, având codul unic de înregistrare 10349521, prin reorganizarea acesteia. (2) S.C. "Econord" - S.A. este persoană juridică română care se organizează ca societate comercială pe acţiuni şi funcţionează potrivit legii şi statutului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 (1) S.C. "Econord" - S.A. are ca obiect principal de activitate realizarea lucrărilor de demolare a construcţiilor, terasamente şi organizare de şantiere - cod CAEN 4511 - pentru conservarea, închiderea minelor, lucrări pentru exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor, precum şi a obiectivelor rezultate în urma finalizării lucrărilor de închidere, pentru păstrarea parametrilor de mediu proiectaţi. (2) S.C. "Econord" - S.A. poate desfăşura complementar şi alte activităţi conexe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu statutul propriu.
ART. 3 (1) Capitalul social al S.C. "Econord" - S.A. se constituie prin aport în numerar în valoare de 1.000 lei (RON) şi prin preluarea unor bunuri de la Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" - S.A. Baia Mare, aferente tuturor obiectivelor miniere care sunt aprobate prin hotărâri ale Guvernului pentru închidere definitivă, libere de orice sarcini şi datorii, în conformitate cu prevederile
art. 37 alin. (2) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în baza situaţiei financiare încheiate la data de 30 septembrie 2005, conform protocolului de predare-preluare. (2) Capitalul social iniţial al S.C. "Econord" - S.A. este de 100.000 lei (RON), vărsat integral la data înfiinţării, şi este împărţit în 10.000 acţiuni nominative, fiecare acţiune având o valoare nominală de 10 lei (RON). (3) Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" - S.A. Baia Mare participă la capitalul social al S.C. "Econord" - S.A. ca acţionar unic.
ART. 4 S.C. "Econord" - S.A. preia toate drepturile şi îşi va asuma toate obligaţiile corespunzătoare bunurilor preluate de la Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" - S.A. Baia Mare, inclusiv în litigiile în curs.