În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 51 lit. b) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC După alineatul (2) al articolului 2 din
Hotărârea Guvernului nr. 728/2005 privind unele măsuri pentru declanşarea procesului de privatizare a Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 22 iulie 2005, se introduc trei noi alineate, alineatele (3), (4) şi (5), cu următorul cuprins: "(3) Cheltuielile pentru pregătirea şi realizarea privatizării includ şi cheltuielile cu remunerarea comisiei de evaluare şi selectare a consultantului pentru întreaga activitate desfăşurată, cheltuieli care sunt suportate de Compania Naţională «Poşta Română» - S.A. (4) Indemnizaţia membrilor comisiei de evaluare şi selectare a consultantului, inclusiv a preşedintelui comisiei, se stabileşte într-un cuantum lunar de 20% din salariul directorului general al Companiei Naţionale «Poşta Română» - S.A., cu aplicare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. (5) Membrii secretariatului tehnic beneficiază de o indemnizaţie lunară reprezentând 25% din indemnizaţia lunară a membrilor comisiei de evaluare şi selectare a consultantului." PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy Ministrul finanţelor publice,