În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995, Guvernul României hotărăşte:
ART. 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 1995 ale regiilor autonome de interes naţional de sub autoritatea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, prevăzute în anexele nr. 1-5 la prezenta hotărâre. Indicatorii de măsurare a creşterii productivitatii muncii, respectiv a eficientei, sunt cei prevăzuţi în anexele 6-8. Defalcarea pe trimestre a indicatorilor înscrişi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome de interes naţional se aproba de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu respectarea prevederilor anuale.
ART. 2 Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli ale regiilor autonome prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decît în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, cu avizul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor. În cazurile în care în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli se înregistrează abateri în plus sau în minus ale veniturilor aprobate, regiile autonome pot modifica, proporţional cu gradul de realizare a veniturilor, nivelul cheltuielilor materiale aferente acestora.
ART. 3 Regiile autonome de interes naţional vor elabora programe proprii de activitate, stabilind măsuri de eficienta în utilizarea fondurilor, concomitent cu reducerea costurilor de producţie, restructurarea unor activităţi şi creşterea profitabilitatii. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei va analiza şi va verifica modul de realizare a obiectivelor stabilite prin programele proprii, iar în raport cu concluziile, va hotărî oportunitatea menţinerii în funcţie a managerilor regiilor autonome şi a membrilor consiliilor de administraţie şi va dispune măsuri concrete de imbunatatire a activităţii regiilor în cauza.
ART. 4 Nerespectarea prevederilor de la art. 2 constituie contravenţie, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei. Contravenţiilor prevăzute în prezenta hotărâre li se aplică dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.