În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 137 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, denumit în continuare Oficiul, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, fiind autoritate unică de reglementare, evidenţă prin registre naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe. (2) Sediul Oficiului este în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 91-93, sectorul 1.
ART. 2 Oficiul este coordonat metodologic de ministrul culturii şi cultelor, iar finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Oficiului se asigură integral şi distinct de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Culturii şi Cultelor, ministrul coordonator fiind ordonator principal de credite.
ART. 3 (1) În activitatea sa Oficiul are ca obiectiv principal respectarea şi promovarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, potrivit legii, ca parte a drepturilor de proprietate intelectuală. (2) Principalele atribuţii ale Oficiului sunt următoarele: a) reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii; b) elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate; c) ţine evidenţa repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă; d) organizează şi administrează contra cost înregistrarea sau înscrierea în registrele naţionale şi în alte evidenţe naţionale specifice, prevăzute de lege; e) eliberează contra cost, în condiţiile legii, marcaje holografice utilizabile în domeniul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe, la valoarea preţului de achiziţie, la care se adaugă un comision de administrare de 30%;