(2) Nu beneficiază de prima de relocare prevăzută la
art. 76^2 din lege: a) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată mai mică de 12 luni şi pentru care, ulterior încadrării în muncă, se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată; b) persoanele care în perioada de 36 de luni de la încadrarea în muncă îşi pierd statutul de angajat, de la data încetării raportului de muncă sau de serviciu, cu excepţia persoanelor aflate în situaţia prevăzută la
art. 76^3 alin. (4) din lege; c) persoanele al căror soţ, a căror soţie, ale căror copii aflaţi în întreţinere sau orice altă persoană care împreună cu acestea constituie o familie în sensul
art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care persoana îşi schimbă domiciliul sau îşi stabileşte reşedinţa sau în localităţile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă. (3) Prima de relocare prevăzută la
art. 76^2 din lege se poate cumula cu drepturile prevăzute la
art. 72 din lege sau cu prima prevăzută la
art. 73^1 alin. (1) din lege şi dreptul prevăzut la
art. 73^1 alin. (2) din lege, după caz. (4) În cazul încadrării în muncă într-o localitate din alt judeţ, drepturile prevăzute la
art. 76^2 din lege vor fi acordate de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti, unde beneficiarul s-a aflat în evidenţă, urmând ca dosarul acestuia să fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi stabileşte noul domiciliu sau noua reşedinţă, care va acorda în continuare aceste drepturi, precum şi celelalte drepturi prevăzute de lege şi va urmări respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor. (5) Prin sintagma «venituri nete lunare realizate» prevăzută la
art. 76^2 alin. (2) din lege se înţelege, după caz, următoarele venituri nete realizate lunar: a) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform
art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform
art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare; c) venituri din pensii, definite conform
art. 99 din Legea nr. 227/2015