În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) şi
art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al
art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin
Legea nr. 246/2001, şi al
art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor imobile - construcţii şi terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor - Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, în vederea finalizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Arad". (2) Suprafaţa de teren dată în administrare potrivit alin. (1) nu poate primi altă destinaţie.
ART. 2 Construcţiile prevăzute în anexă trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, în condiţiile legii.
ART. 3 Predarea-preluarea suprafeţelor de teren prevăzute la art. 1 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul transporturilor şi infrastructurii,