(3) Fondul va fi guvernat de principiile de guvernanţã corporativã care sã asigure cã societatea desemnatã conform alin. (1) deţine toate drepturile prevãzute de lege, proporţional cu participaţia deţinutã în Fond, în adunãrile generale ale acţionarilor Fondului, iar componenţa consiliului de administraţie va reflecta structura acţionariatului Fondului.
ART. 5 (1) Pentru implementarea mãsurilor prevãzute în Memorandum, se mandateazã Departamentul pentru Energie sã constituie o comisie de monitorizare a implementãrii tranzacţiei. (2) Comisia de monitorizare a implementãrii tranzacţiei cuprinde reprezentanţi nominalizaţi din cadrul Departamentului pentru Energie. Numãrul membrilor, titulari şi supleanţi, din cadrul Comisiei de monitorizare a implementãrii tranzacţiei, precum şi atribuţiile acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului delegat pentru energie, la propunerea directorului general al Direcţiei generale privatizare şi administrare a participaţiilor statului în energie din cadrul Departamentului pentru Energie. (3) Coordonarea activitãţii comisiei prevãzute la alin. (1) se realizeazã de cãtre Cancelaria Primului-Ministru prin intermediul persoanei/persoanelor nominalizate de cãtre prim-ministru. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemneazã: ───────────────── p. Ministrul economiei, Virgil Daniel Popescu, secretar de stat Ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţã Viceprim-ministru,