Având în vedere prevederile
art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin
Legea nr. 246/2001, în temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 288 alin. (1) şi
art. 361 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă modificarea adresei poştale a imobilului 874 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a înscrierii acestuia în cartea funciară.
ART. 2 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora.
ART. 3 Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la
Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4 Anexele nr. 1*) şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. *) Anexa nr. 1 nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.