În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea datoriei publice nr. 313/2004, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Se autorizează Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru încheierea contractelor de achiziţii publice a unor autoturisme de teren, cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, acţiunile fiind cuprinse în strategia de dotare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. (2) Valoarea însumată a contractelor prevăzute la alin. (1) este de până la 5.000.000 euro.
ART. 2 Livrările de autoturisme de teren, care fac obiectul contractelor prevăzute la art. 1, vor fi incluse în programele anuale de achiziţii publice ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
ART. 3 (1) Contractele prevăzute la art. 1 vor fi finanţate în conformitate cu prevederile
Legii datoriei publice nr. 313/2004, prin credite externe. (2) Celelalte cheltuieli aferente achiziţiilor prevăzute la art. 1 se vor asigura din sumele alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat, prin bugetele anuale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------