În temeiul dispoziţiilor
art. 67 şi
art. 148 alin. (2) şi
(3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale
Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat
Tratatului de la Lisabona de modificare a T
ratatului privind Uniunea Europeană şi a
Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin
Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/148 din 8.05.2020, Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Senatul României constată că propunerea de regulament respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 2 Senatul României: 1. consideră că: a) această propunere, pusă în aplicare de către toţi actorii implicaţi, la toate nivelurile de guvernanţă, asigură o creştere stabilă, durabilă şi favorabilă incluziunii la nivelul teritoriilor; b) este obligatoriu de avut în vedere ca suportul financiar furnizat de Uniunea Europeană fiecărui stat membru, pentru atingerea obiectivelor ambiţioase enunţate, trebuie să fie corect proporţionat cu necesităţile şi capacităţile financiare ale fiecărui stat membru, in aşa fel încât obiectivele fixate să nu depăşească capacitatea de suport financiar a fiecărui stat membru; 2. recomandă că: