În baza prevederilor art. 3 alin. (1), art. 16 şi ale
art. 23 lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 313/2005, conform
Hotărârii Parlamentului României nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, având în vedere prevederile art. 30, 31, 36, art. 86 alin. (2), art. 103 alin. (3) şi ale
art. 125 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, în baza hotărârii luate în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din data de 10 octombrie 2006, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private emite prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă
Norma nr. 13/2006 privind autorizarea prospectului schemei de pensii facultative, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Norma menţionată la art. 1 intră în vigoare la data publicării acesteia şi a prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi publicată şi pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (www.csspp.ro).
ART. 3 Departamentul autorizare-reglementare împreună cu Secretariatul tehnic şi cu directorul general vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Mircea Oancea Bucureşti, 10 octombrie 2006.