Guvernul României hotărăşte:
ART. 1 Ministerul Finanţelor administrează operaţiunile financiare decurgind din acorduri comerciale şi de plati guvernamentale, care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internationala.
ART. 2 Activitatea de analiza şi avizare a ofertelor referitoare la recuperarea şi încasarea drepturilor statului, precum şi la angajarea şi plata obligaţiilor care decurg din acorduri comerciale şi de plati guvernamentale şi aranjamente tehnico-bancare, reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 59/1994, se realizează de către Comisia interdepartamentala pentru analiza şi avizarea ofertelor referitoare la nivelul şi gradul de recuperare şi de angajare, precum şi a modalităţilor de încasare a drepturilor şi de plată a obligaţiilor.
ART. 3 Se aprobă instrucţiunile privind modul de derulare a operaţiunilor efectuate prin conturile de cliring, barter şi cooperare economică internationala, în baza acordurilor comerciale şi de plati guvernamentale, şi de organizare şi funcţionare a activităţii comisiei interdepartamentale, prevăzute în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ----------------- p. Ministru de stat, ministrul finanţelor, Dan Mogos, secretar de stat