În temeiul
art. 108 din Constitutia României, republicată, al Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al
art. 27 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 66/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobata cu completari prin
Legea nr. 353/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă modificarea bugetului de venituri şi cheltuieli finantate din venituri proprii pe anul 2005, constituite la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în baza
art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în constructii, cu modificările ulterioare, a
Hotărârii Guvernului nr. 203/2003 pentru aprobarea Regulamentului privind tipurile de reglementari tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în constructii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, precum şi a Normelor metodologice privind criteriile şi modul de alocare a sumelor necesare unor lucrari de interventie în prima urgenta la constructii vulnerabile şi care prezinta pericol public şi a
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finantarea construcţiei de locuinte pentru tineret şi sali de sport, aprobata prin
Legea nr. 195/2002, cu modificările ulterioare, prin suplimentarea veniturilor şi cheltuielilor, respectiv cheltuieli de capital, cu suma de 80.394,99 mii lei (RON), în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului raspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumelor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli finantate din venituri proprii pe anul 2005, conform prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: _______________ Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vladescu