Guvernul României hotărăşte:
ART. 1 (1) Se reorganizează Institutul de Neurologie şi Psihiatrie din Bucureşti, sub denumirea de "Institutul de Boli Cerebro-Vasculare", unitate în subordinea Ministerului Sănătăţii, finanţată de la bugetul de stat, având personalitate juridică şi sediul în municipiul Bucureşti. (2) Structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului de Boli Cerebro-Vasculare se aprobă de Ministerul Sănătăţii.
ART. 2 Secţia clinică de cardiologie a Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi se reorganizează prin desprinderea din structura organizatorică a acestuia, devenind Centrul de Cardiologie Iaşi, unitate sanitară cu personalitate juridică şi cu sediul în Iaşi, în subordinea Direcţiei sanitare a judeţului Iaşi.
ART. 3 Secţia clinică de cardiologie a Spitalului Judeţean Târgu Mureş se reorganizează prin desprinderea din structura acestuia, devenind Centrul de Cardiologie Târgu Mureş, unitate sanitară cu personalitate juridică şi cu sediul în Târgu Mureş, în subordinea Direcţiei sanitare a judeţului Mureş.
ART. 4 Se reorganizează staţiile de salvare judeţene, care se desprind din structura organizatorică a spitalelor judeţene, sub denumirea de servicii de ambulanţă judeţene, unităţi sanitare cu personalitate juridică în subordinea direcţiilor sanitare judeţene, prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
ART. 5 Personalul preluat de Institutul de Boli Cerebro-Vasculare, de centrele de cardiologie Iaşi şi Târgu Mureş, precum şi de serviciile de ambulanţă judeţene, se consideră transferat în interesul serviciului.
ART. 6 Lista unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii, cuprinsă în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 460/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, se modifică şi se completează după cum urmează: