În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, precum şi al
art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru pentru Agenţia Naţională pentru Sport, cu suma de 100 mii lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 67.01 "Cultură, recreere şi religie", titlul "Alte cheltuieli", în vederea finanţării cheltuielilor privind achiziţia unor materiale şi echipamente sportive pentru lotul olimpic şi loturile naţionale de box ale României.
ART. 2 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2006.
ART. 3 Agenţia Naţională pentru Sport răspunde de modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Ion-Mircea Plângu p. Preşedintele Agenţiei Naţionale