În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă Strategia naţională împotriva traficului de persoane pentru perioada 2006-2010, denumită în continuare Strategia naţională, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevăzute în Strategia naţională.
ART. 3 Fondurile necesare îndeplinirii obiectivelor prevăzute în Strategia naţională se asigură de către fiecare instituţie cu atribuţii în domeniu, în raport cu termenele de realizare, priorităţile şi resursele disponibile în bugetele proprii.
ART. 4 Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale se întocmeşte de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ─────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor,