Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I" - S.A., cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii "Bazin de înot olimpic - Clubul Sportiv DINAMO Bucureşti" şi "Bazin de înot olimpic - Târgu Mureş, judeţul Mureş" din cadrul Programului "Bazine de înot", realizat prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." - S.A., prevăzuţi în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.-------------- *) Anexele nr. 1 şi 2 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
ART. 2 Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul dezvoltării,