În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 (1) Autoritatea Naţională a Vămilor se reorganizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (2) Autoritatea Naţională a Vămilor asigură aplicarea politicii vamale a statului şi exercită atribuţiile stabilite prin lege. (3) Sediul Autorităţii Naţionale a Vămilor este în municipiul Bucureşti, str. Matei Millo nr. 13, sectorul 1.
ART. 2 Autoritatea Naţională a Vămilor asigură aplicarea legislaţiei în domeniul vamal, în mod uniform, imparţial, transparent şi nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice şi juridice, indiferent de statutul lor juridic şi de forma de organizare şi funcţionare a acestora.
ART. 3 Modelul şi caracteristicile siglei Autorităţii Naţionale a Vămilor sunt prevăzute în anexa nr. 1.
ART. 4 (1) În realizarea obiectului său de activitate Autoritatea Naţională a Vămilor are, în principal, următoarele atribuţii: 1. aplică în domeniul vamal măsurile specifice rezultate din programele guvernamentale şi din reglementările vamale şi alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală sau supuse controlului vamal; 2. organizează, îndrumă şi controlează activitatea direcţiilor regionale vamale şi a birourilor vamale din subordine;