În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 17 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 5 ani, Asociaţiei Criminaliştilor din România, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, de utilitate publică, a imobilului aflat în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 3 Cheltuielile privind consumul de energie electrică, gaze, apă, canal, telefon, precum şi celelalte cheltuieli pentru folosinţa şi întreţinerea imobilului, precum şi a terenului aferent, inclusiv taxele şi impozitele locale, se suportă de către Asociaţia Criminaliştilor din România, pe bază de contract de prestări de servicii încheiat cu Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Ministrul delegat pentru coordonarea