În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 31 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă Acordul de concesiune de dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul P VIII - 17 Pârâieni, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială FORAJ SONDE - S.A. Craiova, în calitate de concesionar, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.--------- *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.
ART. 2 Acordul de concesiune pentru dezvoltare-exploatare petrolieră aprobat potrivit art. 1 intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Şeful Cancelariei Primului-Ministru, Marian Marius Dorin