În temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Construire cămin studenţesc - Universitatea din Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 204, sector 6, municipiul Bucureşti“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din venituri proprii ale Universităţii din Bucureşti, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
ART. 3 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,