Având în vedere prevederile art. 57 şi 58 din Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 498/2007 de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006, ale Regulamentului Consiliului (CE EURATOM) nr. 1.605/2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2008 privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană din Fondul European pentru Pescuit şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobată prin
Legea nr. 168/2008, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAP. I Obiectiv şi dispoziţii generale
ART. 1 Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea cadrului general pentru aplicarea procedurilor de evaluare, selecţie, contractare, achiziţii, plată, control şi monitorizare, aferente proiectelor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit, denumit în continuare FEP, prin Programul operaţional pentru pescuit 2007-2013, denumit în continuare POP, pe întreaga perioadă de derulare a programului, în regiunile eligibile în cadrul obiectivului de convergenţă.
ART. 2 (1) Termenii "programare", "axă prioritară", "măsură", "operaţiune", "monitorizare, evaluare", "strategie de dezvoltare locală", "beneficiar", "cheltuială publică" şi "obiectiv de convergenţă" au înţelesul din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 223 din 15 august 2006. (2) În înţelesul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) POP - reprezintă documentul programatic elaborat potrivit Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, în baza căruia vor fi accesate sumele alocate României pentru perioada de programare 2007-2013; b) ghidul solicitantului - reprezintă o detaliere tehnică şi financiară a fiecărei măsuri şi cuprinde setul de informaţii necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului, elaborat pentru fiecare măsură de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, denumită în continuare ANPA, în calitate de Autoritate de management pentru POP, şi este disponibil la sediul central al ANPA, la filialele regionale ale ANPA, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, denumită în continuare APDRP, şi structurile acesteia, precum şi pe site-ul ANPA şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare MADR; c) contract de finanţare - reprezintă documentul juridic încheiat între ANPA şi APDRP, pe de o parte, în calitate de autoritate contractantă, şi beneficiar, pe de altă parte, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEP în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în POP; d) proiect eligibil - reprezintă proiectul care îndeplineşte condiţiile minime prevăzute în Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.198/2006 şi care poate fi selectat, conform criteriilor aprobate de Comitetul de monitorizare, pentru a primi asistenţă financiară nerambursabilă din FEP;