În temeiul
art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2021 privind aprobarea şi implementarea Programului naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - „Din grijă pentru copii“, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 În scopul asigurării accesului copiilor la serviciile de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică din cadrul Programului naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - „Din grijă pentru copii“, denumit în continuare Programul, se aprobă metodologia de decontare a serviciilor de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică şi modalităţile de înscriere în Program.
ART. 2 (1) Înscrierea în Program a copiilor, respectiv facilitarea accesului acestora la serviciile de evaluare şi intervenţie psihologică şi psihoterapeutică, denumite în continuare servicii de intervenţie, se realizează astfel: a) cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, asistenţii sociali, asistenţii medicali comunitari, mediatorii şcolari, experţii locali pentru persoanele aparţinând minorităţilor rome, având în vedere situaţia copilului, comportamentul psihoemoţional al copilului sau la sesizarea părintelui cu privire la existenţa unor probleme psihoemoţionale şi/sau comportamentale, orientează părintele/reprezentantul legal al copilului către specialiştii desemnaţi să emită recomandări de evaluare psihologică în vederea înscrierii în Program, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1; b) medicii de familie, medicii de medicină şcolară, medicii de psihiatrie pediatrică şi consilierii şcolari emit, în baza unei consultaţii/anamneze specifice, o recomandare de evaluare psihologică în vederea înscrierii în Program, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1; c) după emiterea recomandării prevăzute la lit. b) părintele/reprezentantul legal al copilului selectează un psiholog membru al Colegiului Psihologilor din România, înscris în Registrul psihologilor acreditaţi să furnizeze serviciile de intervenţie psihologică şi psihoterapeutică pentru copii din cadrul Programului naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 - „Din grijă pentru copii“; d) psihologul prevăzut la lit. c) evaluează situaţia copilului pe baza recomandării prevăzute la lit. b) şi completează raportul de evaluare psihologică, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2; e) în cazul în care raportul de evaluare psihologică prevăzut la lit. d) recomandă efectuarea de servicii de intervenţie, copilul este înscris în Program. (2) Recomandarea de evaluare psihologică prevăzută la alin. (1) lit. b) conţine următoarele date şi informaţii: a) numele, prenumele şi codul numeric personal ale copilului; b) vârsta copilului;