În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă transmiterea unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică a statului, situat în municipiul Bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Serviciului de Protecţie şi Pază în administrarea Camerei Deputaţilor.
ART. 2 Predarea-preluarea părţii din imobil prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 3 Pct. 2 din anexa la
Hotărârea Guvernului nr. 735/1992 privind transmiterea unei construcţii proprietate de stat, situată în municipiul Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 4 decembrie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică corespunzător. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului,