În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAP. I Dispoziţii generale
ART. 1 (1) Prezenta hotărâre defineşte termenii utilizaţi şi stabileşte autorităţile responsabile cu verificarea documentaţiei pentru obţinerea protecţiei specificităţii tradiţionale garantate a unui produs agricol sau alimentar şi cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logoului naţional ori comunitar. (2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică produselor agricole şi produselor alimentare destinate consumului uman, prevăzute în anexa I la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi în anexa I la Regulamentul Consiliului (CE) nr. 509/2006 privind specialităţile tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 93 din data de 31 martie 2006.
ART. 2 În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) logoul naţional reprezintă simbolul naţional care figurează pe etichetele produselor agricole sau alimentare româneşti care se comercializează sub o denumire înregistrată în Registrul naţional al specialităţilor tradiţionale garantate; b) certificarea produselor agricole sau alimentare reprezintă procedura prin care un organism de inspecţie şi certificare confirmă că produsul este autentic şi în conformitate cu caietul de sarcini; c) organism privat de inspecţie şi certificare reprezintă o entitate recunoscută de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, acreditată în conformitate cu standardul european EN 45011 sau cu standardul ISO/CEI 65 - Cerinţe generale pentru organisme care operează cu sistemul de certificare a produselor; d) caietul de sarcini reprezintă documentul care cuprinde date privind denumirea şi descrierea produsului agricol sau alimentar, principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice ori organoleptice, descrierea metodei de producţie, natura şi caracteristicile materiei prime sau ale ingredientelor utilizate, metoda de obţinere a produsului, elementele esenţiale care definesc specificitatea produsului, elemente esenţiale care dovedesc caracterul tradiţional al produsului, cerinţele minime şi procedurile de control al specificităţii şi se elaborează în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 509/2006; e) cererea de înregistrare reprezintă documentaţia care cuprinde date privind numele şi adresa grupului solicitant, caietul de sarcini, numele şi adresa organismului privat de inspecţie şi certificare, documente care dovedesc specificitatea şi caracterul tradiţional al produsului şi se elaborează în conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 509/2006;