Inapoi la Cautare

HOTĂRÂRE 129 /2014


pentru modificarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 28.11.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (28.11.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    În temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

    având în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

    ART. I

    Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 12 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. La articolul 2, alineatele (1), (1^1), (2), (2^1) şi (5) vor avea următorul cuprins:

    "Art. 2. - (1) În scopul informării judecătorilor şi procurorilor care intenţionează să formuleze cereri de transfer, se publică, de regulă, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, lista posturilor vacante de execuţie de la toate instanţele şi parchetele, precum şi a posturilor care urmează a se vacanta. Posturile vacante de conducere de preşedinte şi vicepreşedinte la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori şi familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie şi de adjuncţi ai acestora, precum şi cele prevăzute la art. 53-55 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, nu se ocupă prin transfer, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

    (1^1) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înţelege acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei menţionate la alin. (1) sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, promovarea la instanţele şi parchetele superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător ori eliberarea din funcţie.

    (2) Cererile de transfer se analizează ori de câte ori este necesar de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2^1).

    (2^1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării listei menţionate la alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului şi disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile/completele la care cerinţele acestei instanţe o impun.

    ....................................................................................

    (5) Direcţia resurse umane şi organizare din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii întocmeşte, în termen util, un referat în care prezintă datele relevante privind cariera de judecător sau procuror a solicitantului, motivele pe care se întemeiază cererea, situaţia posturilor ocupate, a posturilor vacante, a celor care urmează a se vacanta şi a posturilor temporar vacante la instanţa ori la parchetul de la care se solicită transferul, precum şi la instanţa sau parchetul la care se solicită transferul, numărul cererilor de transfer formulate anterior şi motivele respingerii acestora, data înregistrării primei cereri de transfer, precum şi menţiunea dacă pentru postul vizat s-au formulat cereri de numire a judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător. Referatul va cuprinde, obligatoriu, datele statistice din anul precedent privind volumul de activitate şi încărcătura efectivă pe judecător ori procuror, inclusiv încărcătura pe schemă, la instanţele, respectiv parchetele implicate în procedura de transfer, raportate la media pe ţară."

    2. La articolul 18, alineatul (6) se abrogă.

    3. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic