În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I Hotărârea Guvernului nr. 1.359/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Prahova, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Prahova, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 128 şi 128 bis din 18 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 47 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Dumbrăveşti", secţiunea I "Bunuri imobile" se completează cu poziţiile nr. 83-146, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. 2. Anexa nr. 56 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Gornet-Cricov": a) la secţiunea "Bunuri imobile", poziţia nr. 23 coloana 2 va avea următorul cuprins: "DC 49"; b) secţiunea "Bunuri imobile" se completează cu poziţiile nr. 54-59, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. 3. Anexa nr. 67 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Măneşti" se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre. 4. După anexa nr. 101 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 102 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Cocorăştii Colţ", având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
ART. II Se atestă apartenenţa la domeniul public al comunei Cocorăştii Colţ, judeţul Prahova, înfiinţată conform
Legii nr. 84/2004 pentru înfiinţarea unor comune, a bunurilor prevăzute în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU