ART. 2 Senatul României: 1. Apreciază că actuala revizuire a Regulamentului propune acordarea unor granturi operaţionale pentru EUYO în perioada 2018-2020, cu alocarea a 1,8 milioane de euro din bugetul programului „Europa Creativă“, şi nu va necesita alocarea de resurse suplimentare din bugetul Uniunii. 2. Recomandă ca: a) programul anual propus de EUYO să reflecte o strânsă relaţie cu acele obiective şi priorităţi ale programului „Europa Creativă“ compatibile cu statutul şi natura activităţii orchestrei; b) un anumit procent din concertele, rezidenţele sau activităţile propuse anual de EUYO să contribuie la promovarea patrimoniului imaterial (muzical) european şi a tinerilor muzicieni în afara graniţelor UE (în condiţiile în care membrii orchestrei provin din cele 27 de state membre ale UE); c) o serie de concerte sau activităţi din planul anual al orchestrei să aibă caracter gratuit (să fie prestate fără contribuţii financiare suplimentare din partea statelor membre UE); d) printre acţiunile anuale ale orchestrei, altele decât concertele de mari dimensiuni, ar putea fi propuse activităţi care să înlesnească, prin muzică, integrarea refugiaţilor.
ART. 3 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în această hotărâre se transmite instituţiilor europene. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 octombrie 2017, cu respectarea prevederilor
art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, Niculae Bădălău Bucureşti, 23 octombrie 2017. Nr. 112.