(4) Ofertele de vânzare greşit completate, incomplete sau cu ştersături nu vor fi luate în considerare în vederea analizării şi validării acestora. (5) Documentele prevăzute la alin. (3) vor fi expediate prin poştă, în plic închis, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pe adresa Agenţiei - municipiul Bucureşti, bd. Carol I nr. 17, sectorul 2, cu menţiunea "ofertă vânzare grâu la stocul public de intervenţie", începând cu prima zi lucrătoare a perioadei de transmitere a ofertelor pentru vânzare la stocul public de intervenţie, până în ultima zi a acesteia, conform datei poştei. (6) Analizarea ofertelor şi a documentelor însoţitoare şi stabilirea cantităţilor care se achiziţionează la stocul public de intervenţie se realizează de o comisie constituită din 4 reprezentanţi ai Agenţiei şi 3 reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, precum şi unul până la 3 reprezentanţi desemnaţi de Consiliul cereale şi produse procesate, în calitate de observatori. (7) Componenţa, atribuţiile comisiei şi perioada pentru examinarea ofertelor de vânzare se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale.
ART. 6 Cantitatea de grâu care se achiziţionează la stocul public de intervenţie, din cantitatea totală oferită, se determină utilizându-se metoda examinării simultane sau metoda bazată pe ordinea în care ofertele de vânzare sunt înregistrate la registratura Agenţiei.
ART. 7 În cazul în care se utilizează metoda "examinării simultane", iar cantitatea totală de grâu oferită spre vânzare la stocul public de intervenţie este mai mică sau egală cu cantitatea de grâu care se achiziţionează, ofertele de vânzare se acceptă în întregime, fără a se depăşi cantitatea maximă de grâu ce se achiziţionează de Agenţie pentru fiecare ofertant.
ART. 8 În cazul în care cantitatea totală de grâu oferită spre vânzare la intervenţie este mai mare decât cantitatea de grâu care se achiziţionează, se aplică coeficientul de reducere asupra cantităţilor oferite, după cum urmează: a) cantitatea de grâu care se achiziţionează se împarte la numărul de ofertanţi care au transmis oferte de vânzare valabile; b) în cazul în care există oferte de vânzare cu cantităţi mai mici decât cantitatea rezultată conform aplicării lit. a), acestea se aprobă în întregime; c) totalul cantităţilor cuprinse în ofertele aprobate conform lit. b) se scade din cantitatea de grâu care se achiziţionează; d) cantitatea rezultată se împarte la suma cantităţilor oferite spre vânzare, rămase după aplicarea lit. b), iar coeficientul de reducere rezultat se aplică cantităţilor de grâu oferite, pentru a calcula cantităţile aprobate în cadrul fiecărei oferte.
ART. 9