În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 796/2012 privind schema de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 3 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins: "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2012, beneficiarii prevăzuţi la art. 1, care nu au depus cereri de solicitare a ajutorului specific în termenul prevăzut la alin. (1), pot depune cereri în perioada 29 octombrie - 9 noiembrie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare." 2. La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Controlul la faţa locului se efectuează până la data-limită a perioadei de reţinere a fiecărui an, în funcţie de perioada de depunere a cererilor, conform manualului de proceduri, dar poate fi efectuat şi în afara perioadei de reţinere, după caz, în funcţie de rata de eroare rezultată." PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,