În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC
Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială "Bani de liceu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 21 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 2, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Cuantumul sprijinului financiar este de 180 lei şi poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului." 2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 4. - (1) Sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere, formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată în perioada 15 septembrie - 1 octombrie, începând cu anul şcolar 2008/2009, la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris." 3. La articolul 6 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: "c) analizarea şi afişarea la loc vizibil a listei cu beneficiari în data de 29 octombrie;". PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ---------------