În temeiul art. 64 din Constituţia României, al art. 29 lit. j) şi k), al art. 77 şi 212 din Hotărîrea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor adopta prezenta hotărîre.
ART. 1 În structura serviciilor Camerei Deputaţilor funcţionează departamente, direcţii generale, direcţii, servicii, birouri, oficii, secţii şi ateliere. Structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor este prevăzută în anexele nr. 1, 1 a)─k). In cadrul direcţiilor prevăzute în anexele nr. 1 a)-k), prin hotărîre a Biroului permanent, se pot organiza servicii, birouri, oficii, secţii, ateliere, după caz. Secretariatul pentru grupurile parlamentare şi Secretariatul membrilor Biroului permanent sînt integrate în Direcţia secretariatului tehnic numai sub aspect administrativ, persoanele care îndeplinesc funcţii în cadrul acestora subordonindu-se liderilor grupurilor parlamentare si, după caz, membrilor Biroului permanent.
ART. 2 Atribuţiile, sarcinile şi răspunderile compartimentelor din structura serviciilor Camerei Deputaţilor se stabilesc prin regulament, care se aproba de către Biroul permanent.
ART. 3 Numărul maxim de posturi pentru fiecare compartiment din structura serviciilor Camerei Deputaţilor se stabileşte prin statul de funcţii, care se aproba de către Biroul permanent. Numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din serviciile Camerei Deputaţilor se fac prin ordin de către secretarul general, în condiţiile legii. Pentru funcţiile de şef de departament şi director general, numirea şi eliberarea din funcţie se fac cu acordul prealabil al Biroului permanent.
ART. 4 La aplicarea prezentei hotărîri se va proceda la reincadrarea personalului în funcţii si, după caz, în grade şi trepte profesionale, precum şi pe gradaţii, tinindu-se seama de competenta profesională reflectată în rezultatele obţinute pînă la data încadrării şi de nivelul de pregătire a fiecăruia.