În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al
art. 13 lit. c) din Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr. 486/2006, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile
art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 430/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1 Se aprobă repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice pe anul 2007, de 299.500 mii lei, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2 Suma prevăzută la art. 1 se utilizează de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale.
ART. 3 (1) Beneficiarii acestor sume sunt unităţile administrativ-teritoriale, iar fondurile alocate sunt destinate finanţării lucrărilor de retehnologizare, modernizare şi dezvoltare a sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice aflate în patrimoniul acestora, precum şi pentru rambursarea împrumuturilor contractate în acelaşi scop şi plata dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestora, potrivit
art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 430/2004, cu modificările ulterioare. (2) Măsurile de sprijin din prezenta hotărâre susceptibile a fi considerate ajutor de stat se acordă cu respectarea reglementărilor legale în vigoare.
ART. 4 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2007. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU