ART. 4 Începînd dela data publicării prezentei legi nici o întreprindere nu va putea instraina, nici în total şi nici în parte şi nici muta utilajul, instalaţiile sau mobilierul sau sub orice titlu ar fi deţinut fără autorizaţia Ministerului Artelor şi Informaţiilor, sub sancţiunile prevăzute de lege. Înstrăinările sau contractările avînd de obiect cele menţionate în aliniatul precedent sînt nule de drept, nulitatea fiind de ordine publică şi putând fi ridicată din oficiu şi de oricine.
ART. 5 Nu intră în prevederile legii de faţa şi nu se naţionalizeaza întreprinderile sau parte de capital a acestora care se găsesc în proprietatea unui Stat, făcînd parte din Natiunile Unite, care au dobîndit bunuri sau drepturi ca urmare a executării Tratatului de Pace sau prin achitarea unor obligaţii de despăgubiri isvorand din starea de razboiu. De asemenea nu intră în prevederile legii de faţa întreprinderile sau părţile de întreprindere de producţie sau comercializare, ale statelor sus arătate, chiar dacă, pe baza drepturilor arătate în alin. precedent, ele au fost înfiinţate, şi deschise, conform convenţiilor ulterior datei de 23 August 1944, sau Tratatului de Pace. Contractele încheiate de instituţiile acestor State cu particularii persoane fizice sau juridice, ale căror întreprinderi sau participare sînt naţionalizate, trec asupra Ministerului Artelor şi Informaţiilor şi rămîn în vigoare astfel cum au fost stipulate şi vor fi executate de ambele părţi.
ART. 6 Statul are monopolul producerii, transformarii şi comercializării produselor cinematografice, cu excepţiile prevăzute în art. 5 al prezentei legi. Pe data publicării legii în Monitorul Oficial, trece asupra Statului orice întreprindere de import şi export, locaţiune şi comercializare ale produselor cinematografice. Orice birou, local, gradina, locuinta, magazie sau încăpere anexa sau accesorie afectate întreprinderilor de cinematograf, trece asupra Statului, prin Ministerul Artelor şi Informaţiilor, cu toată aparatura, instalaţiile principale sau accesorii, mobilierul şi inventarul mobil, liber de obligaţii şi sarcini. Orice contracte de închiriere, arenda, locaţiune, participare sau exploatare la întreprinderile şi obiectele mobile sau imobile, corporale sau incorporale, prevăzute în acest articol, se declara reziliate de plin drept. Toate drepturile particularilor de orice natura nu se mai pot indrepta în contra Ministerului de resort şi vor fi lichidate pe calea prevăzută la capitolul despăgubiri. Orice litigiu în curs de judecată în orice stadiu s-ar găsi în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad, venit pe cale de acţiuni, intervenţii, chemări de terta persoana, sau pe căile de atac ordinare sau extraordinare, este închis de drept la data publicării prezentei legi. Pretenţiile în contra Statului prevăzute din procesele în curs, privitoare la drepturile particularilor relative la întreprinderile naţionalizate, se vor lichidă prin despăgubiri, pe calea prevăzută la capitolul respectiv al legii.
CAP. 2 Efectele naţionalizarii
ART. 7