ART. 5 Nimeni nu poate fi constrâns, prin măsuri administrative de Stat, să contribuie la cheltuielile unui cult sau să se supună unor hotărîri ale organelor religioase de judecată. SECŢIUNEA II Despre libertatea organizării cultelor
ART. 6 Cultele religioase sînt libere să se organizeze şi pot funcţiona liber dacă practicile şi ritualul lor nu sînt contrare Constituţiei, securităţii sau ordinei publice şi bunelor moravuri.
ART. 7 Cultele religioase se vor organiza după norme proprii, conform invataturilor, canoanelor, şi traditiilor lor, putând organiza potrivit aceloraşi norme, aşezăminte, asociaţiuni, ordine şi congregatiuni.
ART. 8 Cultele religioase recunoscute pot avea organe de judecată religioasă pentru disciplinarea personalului din serviciul lor. Organele disciplinare de judecată se organizează prin regulamente speciale, în conformitate cu canoanele şi statutele cultelor respective. Regulamentele se alcătuiesc de organele legale al cultului respectiv şi se aproba prin decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, la propunerea ministerului cultelor.
ART. 9 Părţile componente locale ale cultelor religioase recunoscute pot avea şi întreţine, singure sau în asociaţie cu altele, cimitire pentru credinciosii lor. Comunele sînt obligate a crea cimitire comune, sau locuri rezervate din terenurile cimitirelor existente, pentru inmormantarea celor ce nu aparţin cultelor ce au cimitire.
CAP. 2