În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A şi ale
art. 11 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe, în semn de înaltă apreciere, pentru contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea şi afirmarea gândirii juridice româneşti în domeniile dreptului internaţional aerian şi spaţial, Preşedintele României decretează: ARTICOL UNIC Se conferă Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor domnului Alexandru Danielopol, Republica Franceză. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Bucureşti, 8 septembrie 2006. Nr. 1.092. ---------