Inapoi la Cautare

DECIZIE din /2010


în Cauza Drăganschi împotriva României


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.12.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (01.12.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    2. Derularea anchetei penale cu privire la decesul lui M.D.

    8. Reclamanta s-a adresat de mai multe ori în scris Parchetului, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Institutului de Medicină Legală, solicitând informaţii despre cauzele decesului lui M. D. şi despre derularea anchetei, precum şi pentru a avea acces la dosarul anchetei şi a primi copii ale documentelor din dosar, în special ale declaraţiilor martorilor. De asemenea, ea a solicitat exhumarea corpului lui M. D. pentru o nouă examinare medico-legală. Autorităţile au răspuns la o parte dintre aceste solicitări, informând reclamanta că ancheta este în desfăşurare şi trimiţându-i în mai multe rânduri copii ale documentelor solicitate. Astfel, în lunile aprilie şi mai 2004, reclamanta a primit copii ale rapoartelor redactate de ITM şi IML, menţionate mai sus. Ea a contestat raportul IML, susţinând că M. D. era perfect sănătos, astfel cum rezultă din ultima examinare medicală realizată în octombrie 2003 sub controlul societăţii F., şi că decesul a fost cauzat de condiţiile dificile sau chiar necorespunzătoare de muncă şi de emanaţiile de substanţe chimice, de care societatea F. era responsabilă.

    9. La 8 mai 2004, reclamanta a fost audiată de procurorul care conducea ancheta; ea a refuzat să semneze declaraţia, susţinând că a fost supusă unor presiuni pentru a declara că M.D. suferea de boli cardiace. La 6 august 2004, în urma cererii sale, reclamanta a putut să consulte dosarul de cercetare penală, dar nu putut face copii ale declaraţiilor martorilor audiaţi de parchet.

    10. La 18 noiembrie 2004, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la circumstanţele decesului lui M. D. Reclamanta a atacat această soluţie cu o plângere adresată Judecătoriei Tulcea, cu motivarea că Parchetul nu a răspuns scrisorilor sale şi nici nu i-a furnizat copii ale documentelor solicitate. Ea a solicitat să i se permită studierea tuturor mijloacelor de probă care au stat la baza emiterii soluţiei Parchetului.

    11. Printr-o sentinţă din 15 martie 2005, Judecătoria a respins plângerea ca nefondată. Instanţa a amintit circumstanţele decesului şi a stabilit că nu exista legătură de cauzalitate între deces şi condiţiile de muncă în respectivul loc de la societatea F., în care nivelul emisiilor toxice se situa în limite normale. De altfel, pe baza informaţiilor furnizate de IML, instanţa a relevat că era posibil ca bolile cardiace ale lui M. D. să nu fi putut fi observate cu ocazia unui control medical de rutină, în lipsa unor simptome sau manifestări comunicate de către acesta medicului.

    12. Reclamanta a introdus recurs la Tribunalul Tulcea ("Tribunalul Judeţean") împotriva sentinţei Judecătoriei. Ea a contestat concluzia de neîncepere a urmăririi penale, a arătat că avocatul ales nu dorea să o mai reprezinte şi a acuzat Judecătoria că nu ar fi examinat documentele pe care le depusese la dosar.

    13. Printr-o decizie definitivă din 12 mai 2005, Tribunalul a respins recursul. Pe lângă motivarea instanţei de fond, Tribunalul a reţinut că bolile cardiace de care suferea M. D. puteau să fi avut ca rezultat o moarte subită, că Judecătoria luase în considerare toate documentele medicale pertinente pentru raportul medico-legal prezentate de către reclamantă şi că autorităţile nu erau obligate să asigure reclamantei un avocat din oficiu în acest tip de procedură.

    3. Procedurile civile şi în contencios administrativ introduse de către reclamantă cu privire la decesul lui M.D.

    14. La 13 septembrie 2004, în baza art. 998 din Codul civil şi a Codului muncii, reclamanţii s-au adresat Tribunalului cu o acţiune în despăgubiri împotriva societăţii F., solicitând un milion de euro drept daune morale pentru decesul lui M. D. şi 500.000 lei româneşti pentru neglijenţa societăţii în a-l proteja pe M. D. împotriva accidentelor de muncă. Ei au arătat că, şi dacă decesul ar fi fost cauzat de o insuficienţă cardiorespiratorie, societatea F. rămânea responsabilă pentru nerespectarea mai multor dispoziţii ale contractului colectiv de muncă cu privire la obligaţiile de a asigura muncitorilor controale medicale periodice, o asigurare medicală şi condiţii de muncă adecvate. Societatea F. a contestat susţinerile reclamanţilor.

    15. După ce a fost suspendată, la cererea reclamanţilor, în aşteptarea soluţionării anchetei penale menţionate mai sus, procedura a fost reluată din oficiu de către Tribunal, care, printr-o sentinţă din 7 septembrie 2006, a constatat că cei interesaţi nu au solicitat repunerea dosarului pe rol într-un termen de un an după pronunţarea Hotărârii din 12 mai 2005 (paragraful 13 de mai sus), în cauză intervenind perimarea acţiunii. Reclamanţii nu au formulat recurs împotriva acestei sentinţe.

    16. În cadrul unei proceduri paralele în contencios administrativ, printr-o decizie irevocabilă din 8 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă acţiunea având ca obiect despăgubiri pe care reclamanţii au introdus-o împotriva Guvernului şi a Preşedintelui României, acuzaţi de a fi responsabili pentru lipsa de supraveghere a societăţii F. (emisii de substanţe chimice, controale medicale etc.). Decizia a confirmat inadmisibilitatea unei asemenea acţiuni, ca urmare a inexistenţei unor raporturi juridice între autorităţi şi M. D. şi a faptului că autorităţile nu erau responsabile pentru condiţiile de muncă pe care le denunţau reclamanţii.

    4. Proceduri cu privire la libertatea de circulaţie a reclamanţilor

    17. Prin două sentinţe pronunţate la 28 aprilie 2006 în primă instanţă la sesizarea Direcţiei de Paşapoarte, Tribunalul, reţinând că reclamanţii au făcut obiectul unei returnări dispuse de către autorităţile franceze, a dispus, în baza Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, să restrângă exerciţiul dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul statelor Uniunii Europene pentru o durată de un an, în cazul reclamantei, şi de 6 luni, în cazul reclamantului. Reclamanţii nu au formulat recurs împotriva acestor hotărâri.

    B. Dreptul şi practica interne relevante

    18. Aspectele esenţiale cu privire la regimul general al răspunderii civile delictuale, rezultând din art. 998-1000 din Codul civil, în vigoare la momentul derulării faptelor, sunt descrise în cauzele Iambor împotriva României (nr. 1) (nr. 64.536/01, paragraful 142, 24 iunie 2008) şi Toma împotriva României (nr. 42.716/02, paragraful 32, 24 februarie 2009).

<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic