Inapoi la Cautare

DECIZIE 90 /2011


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 01.12.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (01.12.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.389/231/2009, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209 alin. 4^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maricel Mustafa Hadîr în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui apel în materie penală.

    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) referitoare la egalitatea, unicitatea şi imparţialitatea justiţiei şi ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece controlul ierarhic presupune doar posibilitatea procurorului de la parchetul ierarhic superior de a verifica şi controla actele înfăptuite de procurorul ierarhic inferior, eventual de a infirma actele acestuia, dar în niciun caz nu trebuie admisă posibilitatea substituirii procurorului ierarhic inferior de către procurorul ierarhic superior.

    Tribunalul Vrancea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 209 alin. 4^1 cu denumirea marginală Competenţa procurorului în faza urmăririi din Codul de procedură penală, care, după pronunţarea Deciziei de admitere a Curţii Constituţionale nr. 1.058 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 28 noiembrie 2007, au următorul conţinut: "Procurorii din cadrul parchetelor ierarhic superioare pot prelua, în vederea efectuării urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin dispoziţia conducătorului parchetului ierarhic superior [...]."

    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) referitoare la egalitatea, unicitatea şi imparţialitatea justiţiei şi ale art. 132 referitoare la Statutul procurorilor.

    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la posibilitatea procurorului ierarhic superior de a prelua cauze de competenţa procurorilor din cadrul parchetelor ierarhic inferioare.

    Prin urmare, textul legal criticat nu numai că nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 132 din Constituţie, dar le şi garantează. Astfel, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţia României, "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic [...]".

    Dintre aceste 3 principii pe care se întemeiază activitatea procurorilor, principiul imparţialităţii, aplicabil şi judecătorilor prin natura activităţii de jurisdicţie exercitate de aceştia, decurge din apartenenţa procurorilor la autoritatea judecătorească şi din rolul Ministerului Public, stabilit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie, de a reprezenta, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii.

    Principiul legalităţii este, în sensul atribuit de Legea fundamentală, specific activităţii procurorilor, care, în virtutea acestuia, au obligaţia de a-şi îndeplini atribuţiile numai în conformitate cu dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor.

    Ca o garanţie a respectării de către procurori a acestor principii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic.

<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic