┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi ale
art. 3 alin. (3) şi (4) şi ale
art. 4 alin. (9) şi
(11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de Petre Badea şi Aedificia Carpaţi - S.A., prin reprezentant Cristian-Marius Grăjdan, în Dosarul nr. 38.321/3/2018/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, de Ştefan Marin Crăciun în Dosarul nr. 2.962/83/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Athenaeum Group - S.R.L. în Dosarul nr. 32.120/3/2017/a1 (725/2019) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 975D/2019, nr. 1.226D/2019 şi nr. 1.604D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru Athenaeum Group - S.R.L., domnul avocat Cosmin Flavius Costaş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că cele trei dosare conexate se află la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată, din 18 noiembrie 2021, sa dispus conexarea dosarelor nr. 1.226D/2019 şi nr. 1.604D/2019 la Dosarul nr. 975D/2019, care a fost primul înregistrat. Totodată, în urma solicitării domnului avocat Cosmin Flavius Costaş, s-a acordat un nou termen de judecată, la data de 16 decembrie 2021, pentru care s-au citat părţile, cu copie după cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către Athenaeum Group - S.R.L. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Cosmin Flavius Costaş, care solicită, în temeiul
art. 267 paragraful 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: „În interpretarea dispoziţiilor art. 394 şi art. 395 din
Directiva 2006/112/CE şi în contextul aplicării unor măsuri de simplificare şi măsuri de prevenire a evaziunii fiscale sau a fraudei: Se poate considera că un stat membru este autorizat să exercite prin intermediul Parchetului şi al specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul activităţilor de administrare fiscală în materia taxei pe valoarea adăugată, inclusiv verificarea includerii unor operaţiuni în sfera de aplicare a TVA, analizarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, analizarea condiţiilor în care o operaţiune este scutită de TVA, determinarea bazei impozabile a TVA şi aplicarea sancţiunilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor în materie de TVA? Care sunt consecinţele în plan fiscal în ipoteza în care statul membru nu a urmat, pentru autorizarea desfăşurării unor asemenea activităţi, procedura prevăzută de art. 395 din
Directiva 2006/112/CE? Este compatibilă cu dispoziţiile
art. 41 alin. (2) lit. a)-c) şi
art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene o practică a organelor de urmărire penală dintr-un stat membru care presupune stabilirea de obligaţii fiscale direct în cadrul unei proceduri penale, prin actul de acuzare, fără a se urma sau iniţia procedura administrativă specială de stabilire a obligaţiilor fiscale disponibilă la nivel naţional? Este compatibilă cu dispoziţiile
art. 41 alin. (2) lit. a)-c) şi
art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene o practică a organelor de urmărire penală dintr-un stat membru care presupune suprimarea garanţiilor existente în procedura administrativă specială de stabilire a obligaţiilor fiscale disponibilă la nivel naţional, în special a celor referitoare la dreptul de a propune şi de a administra probe, dreptul de apărare, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la o cale de atac efectivă?“ Referitor la primul aspect, susţine că toate dispoziţiile fiscale naţionale în materie de TVA reprezintă o transpunere a dispoziţiilor
Directivei 2006/112/CE. Or, din lectura acestei directive şi din analiza jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu rezultă că vreun stat membru ar fi exercitat atribuţii de natură pur fiscală prin intermediul altor autorităţi decât autorităţile administrative fiscale. Apreciază că nu se poate recunoaşte parchetului sau specialiştilor antifraudă delegaţi la parchet dreptul de a stabili obligaţii fiscale. În ceea ce priveşte sancţiunea procedurală aplicabilă, arată că derogările de la
art. 394 din Directiva 2006/112/CE nu pot fi realizate decât urmând procedura de la art. 395 din aceeaşi directivă, ceea ce implică acordarea unei derogări. Susţine că statul român nu a solicitat o asemenea derogare în ceea ce priveşte reglementarea atribuţiilor specialiştilor antifraudă şi ale parchetului în stabilirea existenţei şi întinderii obligaţiilor fiscale. 4. Referitor la compatibilitatea dreptului naţional cu dispoziţiile
art. 41 alin. (2) lit. a)-c) şi ale
art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, arată că în România, în practică, obligaţiile fiscale se stabilesc direct în cadrul unei proceduri penale prin actul de acuzare fără a se urma o procedură administrativă specială de stabilire a acestora, fapt ce presupune suprimarea tuturor garanţiilor existente în procedura fiscală obişnuită. Susţine că între organele fiscale şi organele de cercetare penală funcţionează un mecanism de colaborare, care presupune că organele fiscale au întotdeauna obligaţia, atunci când descoperă indiciile săvârşirii unei infracţiuni, de a sesiza organele penale. Însă mecanismul nu funcţionează şi în sens invers, parchetul putând solicita organului fiscal doar efectuarea unor verificări care nu au finalitate practică. Arată că într-o procedură fiscală sunt asigurate toate garanţiile procedurale, pe când în cazul urmăririi penale, care nu se referă la un titlu de creanţă fiscală, aceste garanţii nu se mai regăsesc. 5. Având cuvântul asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reprezentanta Ministerului Public susţine că Curtea Constituţională nu este o instanţă de ultim grad, ci o instanţă de contencios constituţional. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi stadiul procesual al cauzei în care a fost ridicată excepţia (judecata în fond, la Tribunalul Bucureşti), solicită respingerea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibilă. Arată că, potrivit
art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă un instrument de cooperare între Uniune şi instanţele naţionale care soluţionează un litigiu, acestea din urmă putând sesiza instanţa Uniunii Europene. Aplicarea directă a
Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene ţine de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, iar dispoziţiile care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate vizează persoanele care asigură suportul tehnic de specialitate, respectiv inspectorii antifraudă, cu atribuţii în efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice. Apreciază că dispoziţiile criticate vizează o materie distinctă de cea la care se referă întrebările cu care se solicită sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Întrebările preliminare se referă la condiţiile aplicabile pentru deducerea TVA-ului, pentru scutirea de la plata TVA-ului, calcularea acestuia, chestiuni ce sunt reglementate de alte dispoziţii legale din alte acte normative. Aşa fiind, apreciază că întrebările expuse nu au legătură cu excepţia de neconstituţionalitate, motiv pentru care reiterează concluziile de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibilă. 6. Având cuvântul în replică, avocatul prezent susţine că există o jurisprudenţă constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care apreciază ca fiind admisibile sesizările realizate de curţile constituţionale europene. De asemenea, arată că, deşi nu ţine de competenţa parchetului să aprecieze asupra TVA, acesta o face în cadrul diverselor dosare. Totodată, arată că doreşte extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile
art. 116 alin. (5) şi ale
art. 120^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.