În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat retroactivează, deoarece sancţionează cu nulitatea absolută acte juridice încheiate anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 10/2001, cu excepţia cazului în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile
art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Însă
Legea nr. 10/2001 a fost modificată şi completată prin
Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare. Ca urmare, în prezent, art. 46 alin. (2) a devenit art. 45 alin. (2), cu acelaşi conţinut, şi anume: "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă." În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi cu o motivare similară. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa contrarietate cu dispoziţiile
art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 191 din 25 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 1 august 2002, că prevederile
art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 [devenit art. 45 alin. (2)], aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei de drept, nu consacră o soluţie legislativă novatoare şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv. Cele statuate în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,