În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), contravin principiului comunitar al certitudinii dreptului şi pun în pericol stabilitatea raporturilor juridice de muncă, precum şi exercitarea dreptului la pensie. În acest sens, autorul excepţiei arată că dispoziţiile
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 îşi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a
Legii nr. 329/2009, iar nu şi asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) şi
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, cu următorul conţinut: - Art. 17 alin. (2) lit. a): "(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile persoanelor care: a) la data intrării în vigoare a prezentului capitol sunt pensionari cumularzi; [...]" - Art. 18 alin. (1): "(1) Pensionarii prevăzuţi la art. 17 alin. (2) lit. a) care desfăşoară activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire în funcţie au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol, să îşi exprime în scris opţiunea între suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării activităţii şi încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau a actului de numire în funcţie, dacă nivelul pensiei nete aflate în plată depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii şi art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Prin
Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, Curtea Constituţională a constatat că întreg
cap. IV al Legii nr. 329/2009 (art. 17-26) este constituţional în măsura în care nu vizează persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie. Însă, în prezenta cauză, dispoziţiile art. 17 alin. (2) lit. a) şi
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 sunt criticate din perspectiva faptului că interzic cumulul pensiei cu salariul atunci când cuantumul pensiei depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut pe economie. Totodată, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 îşi pot produce efectele numai cu privire la raporturile juridice de muncă ulterioare intrării în vigoare a
Legii nr. 329/2009, iar nu şi asupra celor deja existente în baza unui contract individual de muncă sau raport de serviciu sau în baza actului de numire în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.