Inapoi la Cautare

DECIZIE 788 /2016


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 28.05.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (28.05.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC


examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele de şedinţă ale autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii, dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autoarei, anexate încheierii de sesizare a Curţii, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) şi art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, astfel încât Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie toate aceste din urmă dispoziţii de lege. Ulterior sesizării Curţii, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea plângerii împotriva Ordonanţei de clasare nr. 2.417/P/2013 s-a făcut prin Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Braşov - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 18.394/197/2015, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

    - Art. 452 alin. (1): "Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.";

    - Art. 455 alin. (1) lit. a): "Pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale;";

    - Art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a): "În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: [...] 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a) respinge plângerea ca nefondată;";

    - Art. 341 alin. (8): "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."

    13. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 129 privind folosirea căilor de atac. Totodată, invocă şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării şi art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu trimitere la art. 2 referitor la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionat fondul cauzei, iar nu şi încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură penală cu privire la ordonanţa de clasare a procurorului, a respins-o, ca nefondată, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală. Cu privire la această critică, Curtea reţine că s-a pronunţat prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, în care a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii. Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca "nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417). Curtea a reţinut totodată că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală.

    15. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

    16. Având în vedere cele arătate, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În aceste condiţii, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată.

    17. De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă", Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24 şi 25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

    18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

    19. Cât priveşte dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, potrivit cărora pot cere revizuirea părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale, adică oricare dintre persoanele care au avut calitatea de parte în cauza a cărei revizuire se cere, Curtea reţine că aceste norme procesual penale nu sunt de natură a aduce atingere liberului acces la justiţie, dreptului părţilor la un proces echitabil sau la folosirea, în condiţiile legii, a căilor de atac, prin acestea stabilindu-se cadrul procesual al căii extraordinare de atac, aplicabil tuturor justiţiabililor aflaţi în ipoteza normei criticate. Or, persoana care a formulat plângere, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva soluţiei de clasare sau de renunţare la urmărirea penală dispuse prin ordonanţă sau prin rechizitoriu nu are calitatea de "parte" într-o cauză penală a cărei revizuire se cere, această procedură nevizând judecarea propriu-zisă a unei cauze penale, fiind doar un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia.

    20. Cu privire la extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, realizată prin notele de şedinţă, comunicate de autoare la dosar în şedinţa publică, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, fiind legal sesizată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. În aceste condiţii, Curtea constată că extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, direct în faţa instanţei de control constituţional, nu poate fi reţinută.
<   1   2   3   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic