Inapoi la Cautare

DECIZIE 779 /2011


privind sancţionarea Societăţii Comerciale "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. cu retragerea autorizaţiei


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 26.10.2021, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (26.10.2021) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC



    Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/1.07.2001, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, consemnată în extrasul şedinţei din data de 11 octombrie 2011, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul Buzău, bd. Nicolae Bălcescu, bl. 11, parter, ap. 1, camera 1, judeţul Buzău, J10/673/16.09.2009, CIF 26000675/16.09.2009, RBK-608/4.02.2010,

    a constatat următoarele:

    1. Societatea Comercială " Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. a înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului hotărârea privind lichidarea societăţii, fără avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Astfel au fost încălcate prevederile art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), c) şi q) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    2. Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. nu a înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului modificările actului constitutiv, aprobate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, referitoare la înfiinţarea a 4 (patru) puncte de lucru. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    3. Începând cu data de 19 ianuarie 2010, Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. nu a făcut dovada deţinerii unui contract valabil de răspundere civilă profesională. Astfel au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 13 alin. (8) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010. Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi m^2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    4. Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. a încasat prime de asigurare pe care nu le-a decontat asigurătorilor, fapt ce reprezintă contravenţie conform prevederilor art. 63 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

    5. Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. nu a transmis numele persoanei desemnate cu responsabilităţi în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism şi nu a transmis procedurile interne în materie de cunoaştere a clientului, de raportare, de păstrare a evidenţelor, de evaluare şi gestionare a riscurilor. Astfel au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (1) şi (10) şi ale art. 6 alin. (1) şi (4) din Normele privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei asigurărilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a), f) şi m^2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    6. Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. nu a comunicat numele şi funcţia persoanei desemnate din cadrul societăţii cu responsabilităţi de supraveghere şi punere în aplicare a sancţiunilor internaţionale. Astfel au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 9 alin. (1) şi (2) din Normele privind procedura de supraveghere, în domeniul asigurărilor, a aplicării sancţiunilor internaţionale, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 13/2009. Fapta constituie contravenţie conform art. 39 alin. (2) lit. a), m^2) şi m^3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    7. Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. nu a comunicat datele de identificare şi de contact ale persoanei responsabile cu administrarea arhivei şi Nomenclatorul arhivistic al societăţii. Astfel au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (5) lit. f) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 14 şi 15 din Normele privind organizarea activităţii de arhivă la asigurători, reasigurători şi intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2010. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), f) şi m^2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

    Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării dreptului asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât, în şedinţa din data de 11 octombrie 2011, sancţionarea Societăţii Comerciale "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L. cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare,

    drept care decide:

    ART. 1

    Se sancţionează Societatea Comercială "Grant Insurance Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul social în municipiul Buzău, bd. Nicolae Bălcescu, bl. 11, parter, ap. 1, camera 1, judeţul Buzău, J10/673/16.09.2009, CIF 26000675/16.09.2009, RBK-608/4.02.2010, cu retragerea autorizaţiei de funcţionare, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

1   2   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic