┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească în Dosarul nr. 17.815/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.301D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu,
Decizia nr. 78 din 18 februarie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 1.649 din 3 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 17.815/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească, cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ - dispoziţie a şefului serviciului rutier. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa judecătorească susţine, în esenţă, că, deşi dispoziţiile legale au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în discuţia instanţei de contencios constituţional nu s-a invocat ca argument în susţinerea excepţiei faptul că persoana faţă de care s-a dispus clasarea unei cauze penale pentru diferite motive nu este şi beneficiara unui act administrativ separat, prin care să se constate existenţa unei contravenţii care să conducă la adoptarea unei măsuri complementare constând în suspendarea dreptului de conducere a unui autovehicul. Instanţa judecătorească reţine că doar în ipoteza în care autoritatea administrativă competentă ar emite un proces-verbal sau un act administrativ de aceeaşi natură prin care să se constate o contravenţie prevăzută de dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, după clasarea unei cauze penale, ar fi respectat dreptul de acces la justiţie al persoanei interesate. În actuala configuraţie legislativă, persoana vătămată nu beneficiază de acest drept, măsura administrativă fiind dispusă automat, fără indicarea circumstanţelor de fapt şi de drept care să permită unei instanţe independente cenzurarea aprecierii autorităţii administrative. 6. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului consideră că prevederile
art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale, sens în care invocă
Decizia Curţii Constituţionale nr. 122 din 9 martie 2017.