Ioan Vida - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Kozsokar Gabor - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaţilor Bucureşti în dosarele nr. 5.119/299/2006 şi nr. 5.275/299/2006 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin împuternicit Traian Ioan Berbecaru, lipsind Casa de Ajutor Reciproc Speranţa, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.585D/2006 la Dosarul nr. 1.564D/2006, mai înainte înregistrat, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic. Apărătorul autorului excepţiei şi reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor. Reţinând identitatea de obiect, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare.