Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor dispoziţiilor
art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 20.605/299/2007. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 810D/2008, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "
art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor", excepţie ridicată de Gogu Marius Valentin în Dosarul nr. 10.565/231/2007 al Judecătoriei Focşani. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.