Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor dispoziţiilor "
art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004", excepţie ridicată de Dumitru Ionescu şi Ioana Ionescu în Dosarul nr. 2.165/269/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal răspunde personal Dumitru Ionescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente pentru susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta susţine, în esenţă, că termenul de un an, prevăzut de
art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru introducerea unei cereri în anulare a unui act administrativ individual, ar trebui circumstanţiat în funcţie de natura dreptului pretins a fi vătămat prin acel act. Astfel, în cazul vătămării unui drept de proprietate asupra unui bun imobiliar, căruia îi corespunde un drept la acţiune imprescriptibil, acest termen de introducere a cererii în contencios administrativ ar trebuie să fie la rândul său tot imprescriptibil, întrucât vătămarea pretinsă poate apărea după o perioadă de timp mai mare de un an de la data comunicării actului respectiv sau a luării lui la cunoştinţă. Susţine, în acest sens, că este încălcat principiul egalităţii în drepturi şi solicită, în consecinţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, în principal, deoarece autorul excepţiei tinde, prin criticile formulate, la modificarea textului de lege criticat, ceea ce nu aparţine competenţei Curţii Constituţionale. În subsidiar, apreciază că prevederile
art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu contravin normelor constituţionale invocate.