, respectiv a sintagmei „obţinerea de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei“. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile
art. 213 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei“, având următorul conţinut: „Determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale
art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, ale
art. 21 alin. (1) şi
(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale
art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, ale
art. 25 alin. (1) privind libera circulaţie şi ale
art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată. Invocă şi dispoziţiile
art. 258 alin. (1) şi
(2), ale
art. 259 alin. (1) şi
(2), ale
art. 325 alin. (1),
(2) şi
(3), ale
art. 339,
341,
342 şi ale
art. 343 alin. (1) din Codul civil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de proxenetism se poate realiza prin una dintre următoarele trei acţiuni distincte prevăzute de
art. 213 alin. (1) din Codul penal, şi anume determinarea practicării prostituţiei, înlesnirea practicării prostituţiei şi obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane. Varianta-tip a infracţiunii reia varianta-tip a incriminării cu aceeaşi denumire marginală din
art. 329 din vechiul Cod penal, cu unele modificări de ordin semantic realizate prin utilizarea unor termeni şi sintagme noi, şi anume „determinarea“ în loc de „îndemnul“, „obţinerea de foloase patrimoniale“ în loc de „tragerea de foloase“, „una sau mai multe persoane“ în loc de „o persoană“ (cu referire la practicarea prostituţiei). Acţiunea de determinare reprezintă, în fapt, o instigare, în sensul
art. 47 din noul Cod penal, iar acţiunea de înlesnire constituie, la rândul ei, o modalitate a complicităţii, potrivit
art. 48 din acelaşi cod, cu diferenţa majoră faţă de vechea reglementare că fapta determinată sau înlesnită, şi anume prostituţia - care era incriminată în
art. 328 din Codul penal din 1969 -, nu mai reprezintă infracţiune potrivit noii legislaţii. Aşadar, faptele de participare la prostituţie sub forma instigării sau complicităţii sunt incriminate distinct ca fapte autonome în raport cu care ar putea exista acte distincte de participaţie. În completare, „obţinerea de foloase patrimoniale“ este reglementată atât ca scop al infracţiunii de proxenetism, cât şi ca modalitate distinctă de săvârşire a infracţiunii.