Inapoi la Cautare

DECIZIE 684 /2005


referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor


Puteti sa consultati o forma actualizata la data 04.10.2022, conform modificarilor publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, apasand butonul Cumpara Act.

Cumparati Actul varianta DOC

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriti o forma actualizata , la zi (04.10.2022) , a acestui act ? Cumparati acum online, rapid si simplu varianta DOC !

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

    Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece acestea nu instituie discriminări, ci prevăd un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică.

    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

    Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor.

    Anterior sesizării Curţii cu excepţia de neconstitu-ţionalitate, această lege a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, sub titlul "Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", dându-se articolelor o nouă numerotare, astfel că art. 81 a devenit art. 82.

    Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 82 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu următorul conţinut: "(1) Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.

    (2) Judecătorii şi procurorii sunt pensionaţi la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în aceste funcţii. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul sau procurorul a exercitat profesia de avocat, fără ca ponderea acestora să poată fi mai mare de 10 ani. [...]

    (4) De pensia de serviciu beneficiază şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (1) fiind micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală.

    (5) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute la alin. (1) şi (3) numai în funcţia de judecător sau procuror beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte pe baza drepturilor salariale pe care le are un judecător sau procuror în funcţie în condiţii identice de vechime şi nivel al instanţei sau parchetului".

    Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie "Egalitatea în drepturi", deoarece acestea stabilesc privilegii pentru persoanele care se pensionează din funcţia de judecător sau procuror, iar pentru persoanele care timp îndelungat au deţinut o asemenea funcţie, dar la data pensionării au o altă ocupaţie, prevăd un tratament discriminatoriu.

    Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, dreptul la pensie, ca şi celelalte forme de asistenţă socială, se exercită în condiţiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul este în drept ca pentru diferite categorii socioprofesionale, având în vedere situaţia deosebită a acestora, să stabilească condiţii, criterii şi mod de calcul al pensiei diferenţiate.

    Pensia de serviciu pentru magistraţi este mai avantajoasă decât cea stabilită conform normelor general aplicabile în cadrul sistemului public de pensii. Legiuitorul a stabilit acest beneficiu pentru magistraţi în scopul creşterii atractivităţii profesiei, al asigurării stabilităţii în aceste funcţii şi al recompensării privaţiunilor şi incompatibilităţilor pe care le impune exercitarea acestora.

<   2   3   4   >  

Forme la zi | Modificari Act | Printare | Salvare DOC

Inapoi la Cautare

Despre Companie

CTCE este liderul national in domeniul software legislativ. Avem o experienta de peste 35 ani in domeniul dezvoltarii de aplicatii software.
(aflati mai multe)

Termeni si Conditii
Comanda iLegis
Testeaza iLegis
Resurse Lege-Online

Nota CTCE

Continutul, designul, structura, precum si materialele Lege-Online.ro apartin C.T.C.E. - Piatra Neamt si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala.

Intrati in Contact

  • Telefon:
    (0233) 211 020 / (0233) 218 110
  • E-mail:
    office@ctce.ro
  • Adresa:
    Bd. Decebal, nr. 32
    610076, Piatra Neamt, Neamt
    Romania


CTCE - Centrul Teritorial de Calcul Economic